Mai jos găsiți o listă a evenimentelor de social media la care ne putem întâlni în luna martie:
Pe 15 martie 2018 are loc Conferința GDPR organizată de Upgrader, care va reuni 130-150 de antreprenori și specialiști din departamentele direct implicate în adoptarea reglementărilor GDPR și unde se va discuta despre ce este GDPR, ce riscuri implică, care sunt procedurile și soluțiile tehnice, care va fi impactul asupra mediului de business pe termen lung și care vor fi tendințele. Din partea Kooperativa 2.0 va participa Cristian Florea.
Pe 16 martie 2018 are loc BuzzCamp București, cel mai longeviv eveniment din România dedicat dezvoltării personale, recrutării specializate și orientării în carieră pentru studenți, masteranzi și absolvenți. Din partea Kooperativa 2.0 va participa Cristian China-Birta în calitate de speaker în prima conferință The Infrastructure of Personal Development.
Cu Vlad Dulea vă puteți vedea în luna martie fie la cursul de Public Speaking al Melaniei Medeleanu (17-18 martie), fie la ”BusinessDrive”, mini-MBA-ul pentru antreprenori și manageri organizat de Dragoș Popescu și Marius Ghenea (26-30 martie).
Între 20 și 22 martie 2018 are loc a treia ediție a Mastering The Music Business, prima conferință organizată în România pe teme de industrie muzicală. La eveniment vor participa din partea Kooperativa 2.0 Cristian China-Birta, Vlad Dulea și Cristian Florea.
Pe 21 martie 2018 are loc Fake News – Anatomy of Social Mystification, un eveniment prin care se vor oferi soluții pentru limitarea fenomenului știrilor false care afectează societatea. Din partea Kooperativa 2.0 va participa la eveniment Cristian China-Birta în calitate de speaker.
Pe 29 și 30 martie 2018 are loc PRForum, eveniment organizat de Evensys, care aduce la final de martie cele mai noi tendințe și perspective în comunicare în cea mai mare întâlnire a practicienilor din domeniu. La eveniment vor participa Cristian China-Birta, Irina Manole și Alexandru Ion.
(Material în curs de actualizare.)