Realizarea unei campanii cu influenceri poate implica mai multe aspecte decât te-ai aștepta inițial. Există varianta în care influencerii pot scrie articole pe blogurile personale sau în care pot realiza o serie de postări pe Facebook, însă în egală măsură ne putem raporta și la conținut video venit din partea unor vloggeri, sau la campanii cu instagrammeri gândite special pentru Instagram.
În funcție de obiectivele și de nevoile businessului tău poți alege pentru unul sau mai multe tipuri de campanii cu influenceri. De altfel, dacă produsele sau serviciile pe care le oferi sunt sau ar putea fi exploatate într-un mod atractiv din punct de vedere vizual ar fi bine să iei în calcul și o campanie desfășurată pe Instagram, în special ținând cont de faptul că rețeaua socială bazată pe comunicare foto se dezvoltă din ce în ce mai mult în ultima vreme în zona de cumpărături online.
În cele ce urmează îți prezentăm un infografic care îți prezintă pe scurt principalele aspecte pe care ar trebui să le iei în calcul în vederea realizării unei campanii cu influenceri pe Instagram.
Sursa: digitalinformationworld.com