Gestionarea comunicării dintre un brand și comunitatea acestuia în social media nu este atât de facilă precum ar părea la o primă impresie. Pe lângă multitudinea de lucruri pe care brandul ar trebui să le facă pentru a ajunge cu ușurință la publicul său țintă există și o serie de aspecte negative de care ar trebui să țină cont pentru a nu deteriora relația dintre cele două părți.
1. Nu exagera cu promovarea. Dacă tot conținutul creat în social media face referire la produsele sau serviciile pe care businessul tău le oferă sunt șanse foarte mari ca urmăritorii tăi să dispară în timp. Nimeni nu vrea să vadă doar reclame și cu toții ne dorim ca brandurile pe care le apreciem atât în mediul offline, cât și în cel online să ne ofere și altceva decât promoții. Încearcă să găsești un echilibru între postările cu scop comercial și, după caz, cele de tip educativ, motivațional sau cele ce au la bază entertainmentul.
2. Nu publica informații irelevante. În acest sens îți recomandăm să studiezi și să cunoști atent comunitatea din spatele businessului tău, deoarece astfel vei putea decide mai ușor care este timpul de conținut apreciat de aceasta. Asigură-te că mesajele pe care le transmiți în social media sunt atât relevante comunității care te urmărește, cât și potrivite canalului pe care este realizată comunicarea. În caz contrar vei putea ajunge în situația în care utilizatorii se vor opri din a mai urmări ceea ce ai de transmis.
3. Nu încerca să fii cool într-un mod forțat. Nu tuturor brandurilor li se potrivește acest stil de comunicare din simplul motiv că nu au ca public țintă unul care să aprecieze această direcție sau că produsele ori serviciile oferite nu se încadrează în această categorie. E important să-ți ajustezi limbajul folosit publicului căruia te adresezi, de aceea îți recomandăm să ții cont că în cazul în care publicul tău este unul matur s-ar putea ca acesta să nu rezoneze cu termenii folosiți în general de generațiile tinere.
4. Nu te opri din comunicat. Oamenii vor observa dacă businessul tău a devenit inactiv în social media sau dacă nu a mai postat de o lungă perioadă de timp. E important să păstrezi o comunicare constantă pentru a-i ține aproape pe cei care deja te urmăresc, dar și pentru a atrage de partea ta noi utilizatori interesați de ceea ce ai de oferit. De asemenea nu este suficient să te limitezi în a publica diverse postări, ci este nevoie ca uneori să te implici și mai departe în discuțiile generate de acestea.
5. Nu-ți ignora comunitatea. Fii activ și răspunde în permanență comentariilor și mesajelor primite din partea urmăritorilor businessului tău în social media. Uneori poate fi sucient chiar și un simplu like pentru a le arăta acestora că ai văzut și apreciat mesajul lor. Răspunde întrebărilor pe care le au și, pe cât posibil, încearcă să le rezolvi problemele. În cele din urmă nu uita să ții cont de feedbackul venit din partea utilizatorilor pentru a le demonstra că îți pasă de opiniile lor.