• Cinci schimbări în social media de care ar trebui să ții cont în 2019

    10 octombrie 2018

    Anul 2019 nu mai este chiar așa departe, iar dacă vrei să te apuci de conturarea unei strategii de promovare în social media ar trebui să ai în vedere câteva noutăți cu care principalele rețele de socializare vor încerca să influențeze piața în următoarea perioadă.

    Facebook și Instagram au implementat deja o serie de schimbări în acest sens, anunțând totodată că lucrează la dezvoltarea unora noi. În rândurile următoare îți prezentăm cinci update-uri de care businesul tău ar trebui să țină cont în 2019.

    1. Facebook va începe să ruleze reclame și în stories. Chiar dacă Facebook Stories nu sunt la fel de populare ca cele din Instagram vor putea în curând să beneficieze de aceleași posibilități în ceea ce privește publicitatea. În momentul în care vor fi implementate reclamele Facebook Stories va reprezenta încă un loc în care businessul tău ar putea fi prezent pentru a atrage noi potențiali clienți.

    2. Vei putea realiza reclame ce implică realitatea augmentată. Una dintre cele mai interesante funcții care va fi prezentă în scurt timp în social media este cea de AR (Augmented Reality). Implementarea unor reclame de tip AR va deschide numeroase posibilități pentru branduri care vor putea să-și invite urmăritorii să testeze produsele direct din aplicație; astfel vei putea vedea, spre exemplu, cum îți stă cu o pereche de ochelari sau un ruj anume.

    3. Instagram introduce funcția de shopping în Instastories. Odată integrată în platformă aceasta va reprezenta o nouă posibilitate inedită pentru ca businessul tău să genereze vânzări direct din aplicație. Concret utilizatorii vor putea vedea produsele favorite în Instastories și le vor putea adăuga apoi într-un coș de cumpărături pe loc, fără a fi nevoiți să intre pe site sau să le caute în altă parte.

    4. Facebook a lansat recent un tool numit Video Creation Kit. Deoarece clipurile video au un impact major asupra utilizatorilor Facebook încearcă să convingă creatorii de conținut, inclusiv brandurile prezente în platformă, să genereze cât mai multe materiale în acest mod. Video Creation Kit este un instrument lansat recent care permite transformarea mai multor fotografii în colaje video optimizate automat pentru toate ecranele.

    5. Conținutul video va putea fi măsurat și analizat într-o formă actualizată. Tot la capitolul “conținut video” Facebook a actualizat recent datele pe care utilizatorii le pot vizualiza cu privire la clipurile încărcate de ei în platformă. Noile statistici te vor putea ajuta să interpretezi de o manieră mult mai precisă activitatea din jurul unei postări și să înțelegi comportamentul utilizatorilor astfel încât să le poți oferi exact ceea ce-și doresc.

    Distribuie pe:

    Ai nevoie de campanii iscusite în social media?

    Contactează-ne

    Lasă un comentariu